Fetele handbaliste debuteză în Grupa Valoare a campionatului

20 martie 2024

Echipa de handbal junioare II de la Clubul Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare va debuta, duminică 24 martie 2024, în Grupa Valoare a Campionatul Național.

Fetele antrenate de Ciprian Mărieș și-au câștigat locul printre cele mai bune echipe ale României în urma evoluției excelente din sezonul regulat.

Cu toate că au fost depunctată pentru retragerea unei echipe de junioare de la CSM Olimpia în ediția trecută a campionatului, fetele noastre au obținut locul 3 în grupa sezonului regulat, înregistrând 11 victorii și 3 înfrângeri.

Pentru play-off-ul campionatului a transferat 4 puncte – învingând de două ori o altă echipă calificată în această Grupă Valoare, CS Marta Baia Mare –, pornind la drum de pe locul 4.

Duminică de la ora 11, CSM Olimpia va întâlni formația Unirea Sânnicolau Mare, echipă  ce s-a clasat pe locul 2 și intră cu șase puncte în  Grupa Valoare.

În a doua parte a campionatului se joacă șase etape, iar primele două echipe din cele patru grupe se vor califica la turneul final.

HANDBAL FEMININ, JUNIOARE II, GRUPA VALOARE 4, ETAPA 1

Duminică, 11.00, Sala de Sport LPS-Ecaterina Both

CSM Olimpia Satu Mare – Unirea Sânnicolau Mare

Cosul tau

Sub-Total

0,00lei

Total

0,00lei

sau