Fetele lui Heinrich și-au luat revanșa pentru înfrângerea de la Târgu Mureș

28 Aprilie 2023

Handbalistele din cadrul Clubului Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare au învins pe teren propriu echipa LPS Târgu Mureș, în cadrul campionatului junioarelor 3, Grupa 4 Speranțe.

Partida disputată în Sala de Sport Ecaterina Both s-a desfășurat în penultima etapă a campionatului. Elevele antrenorului Heinrich Tamás au avut o primă repriză modestă, dar apoi au dominat a doua parte a meciului și au înregistrat o victorie la trei goluri diferență.

Cu acest rezultat sătmărencele își păstrează locul trei în grupă, apropiindu-se la două puncte distață de CSM și LPS din Târgu Mureș, ambele cu câte 12 puncte în fruntea clasamentului. Totodată CSM Olimpia e la două puncte în fața echipei de pe locul 4, AHC VM Zalău.

„Ne-am luat revanșa, după ce în etapa a treia am pierdut la Târgu Mureș. A fost un joc foarte bun a fetelor, le felicit pentru această prestație extraordinară” – a declarat Heinrich.

În ultima etapă a campionatului echipe noastră va evolua în deplasare la CSM Târgu Jiu, în data de 14 mai.

HANDBAL FEMININ, JUNIOARE 3, GRUPA 4 SPERANȚE, ETAPA 8

CSM Olimpia Satu Mare – LPS Târgu Mureș 29–26 (14–13)

 

CSM Olimpia Satu Mare

Cosul tau

Sub-Total

0,00lei

Total

0,00lei

sau