Vancsa Daiana termină anul cu un titlu europrean

21 noiembrie 2023

Karateka Clubului Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare, Vancsa Daiana a obținut un nou titlu de Campioană Europeană, după ce alături de naționala României de senioare a câștigat proba kumite pe echipe la competiția continentală, organizată în localitatea Antibes, Franța.

Cea mai bună sportivă a județului a participat la acest Campionat European WUKF, ediția 13, fiind însoțită de antrenorul ei, Florin Curileac.

În proba de kumite shobu sambon, categoria 21–35 ani, -55 kg a obținut medalia de bronz, însă alături de Szász Tímea, Isabella Lamdes și Adriana Ilie, sportive din Cluj-Napoca, Timișoara și București au învins echipele din Anglia, Italia și Slovacia. Vancsa Daiana și echipa României a urcat  pe prima treaptă a podiumului și a primit aurul european.

„A fost o perioadă cu antrenamente grele, cu oboseală și accidentări, iar rezultatul de la individual nu este pe măsura așteptărilor mele. Deși, inițial mi-am propus să concurez în decembrie și la Cluj-Napoca, la Cupa Campionilor Europeni, am decis să fac recuperare în acestă perioadă, și o să încep să ma pregătesc pentru competițiile care urmează din ianuarie” – a declarat sportiva sătmăreană de excepție, care dorește pe acestă cale să mulțumească conducerii CSM Olimpia Satu Mare pentru tot sprijinul acordat în pregătire.

Altfel, Vancsa Daiana și-a mai adăugat două medalii la Europene după cele de argint și aur din anul trecut. Anul acesta are deja în palmares două titluri de Campioană mondială și o medalie de bronz la mondiale, la Naționale și la Cupa României fiind de neînvins.

Cosul tau

Sub-Total

0,00lei

Total

0,00lei

sau