Str. Petőfi Sándor Nr. 47, Satu Mare
Echipa de fotbal al Clubului Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare s-a calificat în Turul II al Cupei României Betano, după victoria obținută la ultima fază a meciului disputat miercuri la Sighetu Marmației.
A fost primul meci oficial din acest sezon pentru echipa noastră, în noua formulă. După doar trei săptămâni de pregătire s-a simțit în jocul CSM Olimpiei lipsa de omogenitate, și de aici și nesincronizarea de la golul încasat.
În minutul 28 Daniel Anchidin l-a faultat în apropierea suprafeței de pedeapsă, în poziția de ultim apărător pe Alexandru Mărieș iar fundașul sighetean a primit corect cartonașul roșu.
Cinci minute mai târziu în urma unei mingi în adâncime trimisă de Răzvan Prodan spre poarta gazdelor Raul Hreniuc a deviat cu capul mingea peste portarul echipei sale, înscriind astfel primul gol al meciului (0–1).
După reluare sighetenii au preluat inițiativa, și în urma unei nesincronizări și greșeli în defensivă a echipei noastre Emmanuel Mensah a egalat (1–1).
Un sfert de oră mai târziu CSM Sighetu Marmației a rămas în opt jucători de câmp. Intrat după pauză, Abdullah Razak a încasat două cartonașe galbene în doar unsprezece minute și a fost și el eliminat.
În ciuda unei dominări totale în ultimul sfert de oră sătmărenii n-au reușit să înscrie decât la ultima fază. Arbitrul hunedorean, Raul Sebastian Bădărău a fost nevoit, în urma tragerilor de timp ale gazdelor, să prelungească meciul, iar în ultima fază Süveg Nándor a marcat golul calificarii cu o execuție plasată de la marginea careului (1–2).
CSM Olimpia Satu Mare merge în Turul II al competiției, și își va afla vineri adversarul de pe 9 august.
Echipa noatră revine la programul inițial încă de joi, iar sâmbătă e programat un nou amical în compania echipei Minaur Baia Mare.
Declarația antrenorului Cosmin Iuhas
„Meci, pe care l-am câștigat în ultimul moment, dar după aspectul jocului suntem echipa care cred, că am meritat victoria. Îmi felicit băieții pentru prima victorie în primul meci oficial. Sigur avem mult de muncă, suntem un lot nou, un grup, care începem să ne cunoaștem. Poate încă nu am avut timpul necesar să reglăm niște relații de joc, să avem niște trasee clare.
În cantonament foarte puțin am reușit să ne pregătim pentru acest meci. Punem accent mult pe pregătire fizică în acest cantonament. Sigur, ca această echipă, până suntem noi, va juca fiecare meci la victorie.”
CUPA ROMÂNIEI BETANO, TURUL I
CSM Sighetu Marmației – CSM Olimpia Satu Mare 1–2 (0–1)
Marcatori: Emmanuel Mensah 51, respectiv Raul Hreniuc 33 (autogol), Süveg Nándor 90+4.
Eliminați: Daniel Anchidin 28, Abdullah Razak 73 (ambii CSM Sighetu Marmației)
CSM Olimpia: Denis Moldovan – Paul Copaci, Marco Bota, Adrian Bura (46, Pop Nándor; 68, Răzvan Lucuț), Răzvan Prodan, Raul Vidrășan, Adrian Micaș, Alexandru Mărieș (35, Adrian Șter), Răzvan Lazăr, Viorel Chinde, Emanuel Morar (46, Süveg Nándor).
Antrenor: Cosmin Iuhas. Director tehnic: Florin Fabian
Sub-Total
0,00lei
Total
sau Continua cumparaturile →