Str. Petőfi Sándor Nr. 47, Satu Mare
Echipa de fotbal al Clubului Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare a jucat ultimul amical al verii înaintea primei etape a noului sezon de Liga a 3-a.
Elevii antrenați de cuplul Cosmin Iuhas-Florin Fabian au întâlnit sâmbătă la Micula echipa de liga a 4-a din Maramureș, Lăpușul Târgu Lăpuș, pe care au învins-o fără drept de apel, scor 10–0.
De remarcat, că în acest meci au revenit pe teren după accidentări, Zsiga Ervin, Alex Mărieș, ambii fiind introduși în primul unsprezece în amicalul de sâmbătă.
Totodată remarcăm debutul lui Gheorghe Gondiu la CSM Olimpia Satu Mare. Atacantul din Chișinău de 21 de ani venit împrumut de la CFR Cluj Napoca a reușit un Hat-trick. Gondiu a evoluat în primăvară la Gloria Bistrița-Năsăud, tot sub formă de împrumut de la CFR Cluj.
Băieții noștri au deschis scorul în minutul 20 prin Viorel Chinde, care a fost marcatorul și ultimelor două goluri în amicalul precedent, cel de acasă cu Minerul Ocna Dej.
Gondiu a marcat primul său gol în acest meci în minutul 33, iar reușita lui Mărieș a fost ultima din prima repriză (3–0).
În partea a doua Gondiu a marcat alte două goluri în doar trei minute, fiind „concurat” de golurile lui Adrian Șter – care a realizat și el un Hat-trick –, iar pe lista marcatorilor s-au mai înscris Daniel Vereguț și Adrian Micaș.
„A fost un test util acest meci. Cred, că intrăm în linie dreaptă, și așteptăm cu încredere prima etapă” – a declarant pe scurt Cosmin Iuhas, care a ținut să mulțumească brigăzii de arbitrii condusă de Lucian Pop.
În cele șapte meciuri amicale disputate în această vară de către CSM Olimpia Satu Mare, băieții noștri au câștigat șase partide și au pierdut doar una. Între echipele învinse se numără și două colege de serie (SCM Zalău, Minerul Ocna Dej), precum și liderii la zi al ligii a 3-a din Ungaria, Putnok FC și Cigánd SE (în țara vecină s-au disputat deja 3 etape din acest sezon, cele două echipe ocupând primele două poziții în clasamentul seriei, fără înfrângere, ambele cu 9 puncte).
Sâmbătă va începe sezonul 2023–2024 al ligii a 3-a, seria 10. În prima etapă CSM Olimpia va întâlni pe teren propriu echipa nou promovată ACSC Crișul Sântandrei.
Vă reamintim, că din acest sezon se vor pune la vânzare bilete de intrare la meciurile de acasă, prețul acesteia fiind de 8 lei.
Începând de săptămâna viitoare, la secțiunea Webshop de pe pagina oficială csmolimpia.ro se vor putea procura abonamente pentru sezonul 2023–2024. Prețul unui abonament este de 100 lei, dar se pot cumpăra abonamente de susținător, VIP, în număr limitat, pentru locurile de la tribuna oficială a stadionului. Prețul unui abonament SILVER este de 300 lei, iar abonamentul GOLD va costa 500 lei, la care se adaugă cadouri din partea conducerii clubului. Din abonamentele VIP se vor scoate la vânzare 60 de bucăți.
MECI AMICAL
CSM Olimpia Satu Mare – Lăpușul Târgu Lăpuș (Liga a 4-a) 10–0 (3–0)
Marcatori: Viorel Chinde 20, Gheorghe Gondiu 33, 55, 58, Alex Mărieș 44, Adrian Șter 69, 80 88, Daniel Vereguț 82, Adrian Micaș 85.
CSM Olimpia: Denis Moldovan – Marco Bota, Răzvan Prodan, Mihai Lazăr, Paul Copaci, Adam Abdul-Wahab, Viorel Chinde, Pop Nándor, Zsiga Ervin, Alex Mărieș, Gheorghe Gondiu.
Au mai jucat: Berbecă – Bura, Micaș, Apai, Țânțaș, Vereguț, Tamaș, M. Mureșan, Süveg, Șter
Antrenor: Cosmin Iuhas. Director tehnic: Florin Fabian.
Sub-Total
0,00lei
Total
sau Continua cumparaturile →