Victorie în prelungiri la Cluj Napoca pentru echipa CSM Olimpia Satu Mare

01 septembrie 2023

Echipa de fotbal al Clubului Sportiv Municipal a obținut a doua victorie în noul sezon al ligii a 3-a, 1–0 la Cluj Napoca pe terenul formației CS Sănătatea Servicii Publice.

Partida a contat pentru etapa a doua a seriei a 10-a.

Unicul gol al meciului a fost reușit de Viorel Chinde în minutul 90+2.

Partida a fost una echilibrată , gazdele oferind o replică bună.

Au fost puține ocazii la cele două porți, Viorel Chinde , Zsiga Ervin și Alexandru Mărieș având cele mai bune oportunități de a deschide scorul în vreme ce clujenii puteau și ei da lovitura pe final doar că portarul nostru, Denis Moldovan a intervenit salvator în minutul 80.

În al doilea minut de prelungiri echipa noastră a reușit să marcheze: după o centrare al lui Süveg Nándor din partea dreaptă, Chinde a avut o preluare pe piept la colțul lung, mingea intrând în plasă pe lângă portarul Bogdan Checicheș.

Trei puncte importante pentru formația noastră iar sâmbătă va urma meciul de acasă cu Minaur Baia Mare, echipă care vineri a obținut prima victorie în sezonul ligii a 3-a, învingând CS Olimpia MCMXXI cu scorul de 3–0.

Declarația antrenorului Cosmin Iuhas:

„Un meci extrem de greu cu o echipă cu experiență la nivelul ligii a 3-a. Eu cred că este victorie meritată, venită puțin cam  târziu. E important, să ieșim din teren cu fruntea în sus, cu victorie și un gol mai mult, decât adversarul. Un lucru care mă bucură foarte mult, că azi nu am primit gol. Suntem încă în organizarea echipei, la partea de omogenizare, și cred că meciul ăsta ne va da încredere pentru viitor. Mă bucur, că băieții au crezut în victorie până în ultimul moment. Săptămâna viitoare va urma un nou meci, pe care îl vom trata foarte serios, cum facem de fapt de fiecare dată.”

LIGA 3, SERIA 10, ETAPA 2

CS Sănătatea Servicii Publice – CSM Olimpia Satu Mare 0–1 (0–0)

Marcator: Viorel Chinde 90+2.

CSM Olimpia: Denis Moldovan – Paul Copaci, Mihai Lazăr, Raul Apai, Raul Vidrășan (63, Pop Nándor), Adrian Micaș, Adam Abdul-Wahab, Alexandru Mărieș (79, Adrian Șter), Zsiga Ervin, Viorel Chinde, Emanuel Morar (63, Süveg Nándor).

Antrenor: Cosmin Iuhas. Director tehnic: Florin Fabian

Cosul tau

Sub-Total

0,00lei

Total

0,00lei

sau