Str. Petőfi Sándor Nr. 47, Satu Mare
Cu a cincea victorie din acest sezon, echipa de fotbal de la CSM Olimpia Satu Mare se află din nou pe locul al doilea în clasamentul seriei a 10-a din Liga 3.
Elevii lui Alexandru Botos (Piri) au învins sâmbătă în etapa a 7-a a Ligii a 3-a, scor 2–0 nou-promovata Vulturul Mintiu Gherlii.
Managerul echipei nu a lăsat nimic la voia întâmplării și a început meciul cu trei atacanți, Cosmin Zamfir, Gheorghe Gondiu și Marius Hosu.
Prima repriză a fost spectaculoasă și dinamică, echipa noastră a dominat și a împins adversarul în jumătatea proprie de teren. Iar presiunea creată și-a făcut efectul, iar după 25 de minute CSM Olimpia conducea deja cu două goluri.
Mai întâi, în minutul 13, după o execuție superbă a lui Zsiga Ervin dintr-o lovitură liberă, Gondiu s-a înălțat în careul advers și a trimis mingea în poartă cu capul (1–0), iar 12 minute mai târziu, Zamfir a venit inspirat la colțul lung după o centrare a lui Emanuel Negru și a înscris cu capul (2–0).
Cu zece minute înainte de pauză, al treilea atacant, Hosu, ar fi putut mări diferența pe tabelă, însă nu a reușit să marcheze din postura de singur cu portarul advers.
Până la pauză, șuturile lui Gondiu și Zsiga au ratat ținta, astfel că cele două echipe au intrat la vestiare cu 2–0.
După pauză, însă, meciul a devenit anost. Multe greșeli tehnice și puține ocazii au făcut ca întâlnirea să devină plictisitoare, iar în aproape 50 de minute de joc am consemnat doar două ocazii. Prima în minutul 58, când Gondiu a ratat cu poarta goală, din apropiere, iar în minutul 90+2, șutul de 20 de metri al căpitanului echipei adverse, Tudor Totahazan, a lovit bara transversală a porții lui Patric Toderean.
Să consemnăm și revenirea lui Alin Văsălie pe teren, tânărul sătmărean s-a accidentat în prima săptămână de august, în meciul din Cupa României împotriva echipei SCM Zalău, iar sâmbătă a jucat pentru prima dată în campionat în tricoul echipei noastre.
După un meci cu o primă repriză atractivă și o a doua plictisitoare rămânem cu victoria cu 2–0, și cu CSM Olimpia revenită pe locul al doilea în clasament.
În următoarea etapă, băieții noștri vor avea un meci dificil la Cluj-Napoca, deoarece vor întâlni Sănătatea, echipă care, cu două săptămâni în urmă, a învins pe teren propriu liderul de clasament, Minaur Baia Mare.
Alexandru Botos (Piri), team manager:
„După o primă repriză bună și dinamică, în care am creat mai multe ocazii și am împins adversarul în propria jumătate de teren – exact așa cum ne-am pregătit toată săptămâna –, a urmat o a doua repriză plictisitoare. Cred că avantajul de două goluri din prima repriză a fost prea confortabil și am crezut că meciul s-a încheiat, iar mental nu am reușit să depășim asta. Până la urmă, cele trei puncte sunt importante, așa că felicit băieții și ne pregătim pentru următorul meci.
Sunt bucuros de revenirea lui Alin Văsălie și, împreună cu Abdul Adam, s-au anunțat pentru joc. Sper că vor fi jucători utili echipei în meciurile următoare.”
LIGA 3, SERIA 10, ETAPA 7
CSM Olimpia Satu Mare – ACS Vulturul 2020 Mintiu Gherlii 2–0 (2–0)
Marcatori: Gheorghe Gondiu ’13, Cosmin Zamfir ’25.
CSM Olimpia: Patric Toderean – Csatári Márk (’55, Domokos Dominik), Emanuel Negru, Cătălin Oanea, Dorian Todoran, Vadim Calugher (’71, Abdul Wahab Adam), Samuel Șanta (’55, Alin Ferenți), Zsiga Ervin (’64, Alin Văsălie), Cosmin Zamfir, Gheorghe Gondiu, Marius Hosu (’55, Mohamed Abdoul Diomande Jr.).
Sub-Total
0,00lei
Total
sau Continua cumparaturile →