CSM Olimpia a transferat un mijlocaș și un fundaș de la SCM Zalău

01 iulie 2025

Conducerea și stafful tehnic al clubului CSM Olimpia Satu Mare continuă consolidarea lotului echipei de Liga 2. Marți, alți doi jucători au semnat contracte cu clubul nostru și vor îmbrăca tricoul galben-albastru în sezonul următor.

Cosmin Meșter, în vârstă de 23 de ani, originar din Oradea, va evolua pe postul de mijlocaș dreapta. Meșter a început fotbalul la LPS Bihorul, apoi a evoluat timp de un an la echipa de juniori și formația secundă a celor de la FCSB. Ulterior, a petrecut două sezoane la Universitatea Cluj, iar în ultimele trei sezoane a jucat pentru fosta rivală din Seria a 10-a a Ligii 3, SCM Zalău.

Tot de la Zalău vine și celălalt nou transfer al CSM Olimpiei, Alexandru Sabău. Fundașul central în vârstă de 26 de ani, născut la Arad, și-a început cariera în Italia, la echipa de tineret a celor de la Inter Milano. După trei ani s-a întors în țară și a debutat pe plan intern la Gloria Lunca-Teuz din Cermei. A evoluat apoi la mai multe formații din eșalonul secund: FC Brașov SR, Petrolul Ploiești, CSA Steaua, CSM Reșița și Chindia Târgoviște, iar în primăvara acestui an a jucat pentru SCM Zalău.

Odată cu ei, numărul noilor jucători semnați de clubul nostru ajunge la trei, după ce anterior l-am prezentat pe Mircea Donca.

Cosul tau

Sub-Total

0,00lei

Total

0,00lei

sau