Str. Petőfi Sándor Nr. 47, Satu Mare
Echipa de fotbal CSM Olimpia Satu Mare se pregătește pentru ultimul meci de campionat din acest an, programat sâmbătă, în etapa a 17-a a Ligii 2, când va primi pe teren propriu vizita formației CS Afumați.
Formația din Ilfov nu se anunță deloc un adversar accesibil: bilanțul său de până acum cuprinde 7 victorii și 3 remize, rezultate care o plasează pe poziția a 12-a în clasament. Aproape jumătate dintre punctele obținute au venit din deplasare, iar defensiva lor este întărită de Mohamed Diomande, fost jucător de bază al Olimpiei. Afumați s-a impus cu 2–0 la Slatina și Tunari, a remizat 1–1 la Bistrița și 0–0 pe terenul lui Dinamo, iar la Târgoviște a reușit o victorie spectaculoasă, revenind de la 0–2 la 3–2. În actualul sezon, doar formațiile din Oradea (2–1) și Hunedoara (3–2) au reușit până acum să o învingă pe Afumați în propriul fief.
Pentru CSM Olimpia, însă, punctele sunt aproape obligatorii. Echipa nu a reușit încă să obțină niciun rezultat pozitiv pe teren propriu, iar publicul sătmărean așteaptă cu nerăbdare ca forma mai bună arătată în ultimele etape să se concretizeze și pe tabelă.
Formația sătmăreană rămâne pe ultimul loc în Liga 2, cele șapte puncte acumulate provenind din două victorii și o remiză, toate obținute în deplasare.
Partida de sâmbătă va începe la ora 11:00, pe Stadionul Olimpia–Daniel Prodan.
LIGA 2 CASA PARIURILOR, ETAPA 17
13 decembrie, sâmbătă, 11:00, Satu Mare, Stadionul Olimpia-Daniel Prodan
CSM Olimpia Satu Mare – CS Afumați
Sub-Total
0,00lei
Total
sau Continua cumparaturile →