Str. Petőfi Sándor Nr. 47, Satu Mare
Echipa de fotbal de la CSM Olimpia Satu Mare a pierdut marți după amiază al treilea meci amical disputat în această perioadă de pregătire.
Băieții noștri au jucat pe o căldură infernală la Cluj-Napoca împotriva formației din prima ligă, Universitatea Cluj, „șepcile roșii” antrenate de Ioan Ovidiu Sabău impunându-se cu 3–0.
În meciul disputat pe unul dintre terenurile Parcului Sportiv „Iuliu Hațieganu”, gazdele au deschis scorul la sfârșitul primei reprize prin Mamadou Thiam minutul 42, iar după pauză au mai punctat în două rânduri prin Suciu (min. 70) și același Thiam (min. 89).
Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a folosit jucătorii care au evoluat mai puțin, sau deloc, în partida din prima etapă a Ligii 1 din Ghencea, 1–1 cu FCSB.
Chiar dacă se află abia la o săptămână de la startul pregătirilor și în lot sunt și jucători veniți în probe, CSM Olimpia a dat o replică bună și a avut câteva oportunități de a înscrie în poarta clujenilor.
„Am întâlnit o echipă, a căror jucători deja sunt în plin campionat, și sunt la o altă intensitate de joc. Chiar dacă suntem la început de pregătire pot spune că am văzut momente bune în jocul nostru. Am construit fazele de jos, au fost pase frumoase, și am creat faze bune de a marca.
A fost un meci bun, jucat în fața unei echipe cu jucători buni în lot, și în fața cărora am reușit să ne descurcăm, ceea ce îmi doresc și pe viitor. Eu doresc să-i felicit pe băieți pentru jocul de azi, și pentru munca depusă în antrenamentele de până acum” – a declarat team managerul Alexandru Botos (Piri).
Pentru CSM Olimpia continuă pregătirea pentru sezonul ce va începe în data de 31 august. Până atunci avem un șir de meciuri amicale, următorul sâmbătă la Debrecen, unde suntem primiți de echipa din liga a 3-a al Ungariei, Debreceni Egyetemi Atlétikai Club.
MECI AMICAL
Universitatea Cluj – CSM Olimpia Satu Mare 3–0 (1–0)
Marcatori: Mamadou Thiam ’42, ’89, Suciu ’70
CSM Olimpia, prima repriză: Bogdan Miron – Nicholas Pop, Abdul Diomande, Paul Copaci, Adrian Micaș, Bogdan Săuțiut, Alin Văsălie, Alin Ferenți, Zsiga Ervin, Zelenak Dávid, Cosmin Zamfir.
CSM Olimpia, repriza a doua: Rareș Oșan – Bogdan Andras, Emanuel Negru, Florin Mureșan, Cătălin Oanea, Ousmane Thiam, Andrei Zbona, Haralevicz Dániel, Viorel Chinde, Andrei Blaga, Marius Hosu.
S-A JUCAT PÂNĂ ACUM
Kisvárda Master Good II (Liga 3, Ungaria) – CSM Olimpia Satu Mare 0–0 (5–6, după lovituri de departajare)
Cigánd SE (Liga 3, Ungaria) – CSM Olimpia Satu Mare 1–2
Marcatorii golurilor sătmărene: Marius Hosu, Viorel Chinde
URMEAZĂ
20 iulie: Debreceni EAC – CSM Olimpia Satu Mare
Sub-Total
0,00lei
Total
sau Continua cumparaturile →