Str. Petőfi Sándor Nr. 47, Satu Mare
Echipa de fotbal CSM Olimpia Satu Mare a început sezonul într-un ritm alert: după meciul de campionat disputat sâmbătă la Reșița, jucătorii sătmăreni revin marți pe teren în turul preliminar al Cupei României, pe terenul formației CS Lotus Băile Felix, la Sânmartin.
După cum se știe, echipa antrenată de Alexandru Botos a pierdut cu 2–1 în prima etapă a Ligii a 2-a. În Cupă, Olimpia va juca marți, 5 august, de la ora 17:30, în deplasare, cu CS Lotus Băile Felix. Însă programul încărcat îi obligă să se gândească deja și la meciul de vineri, când, de la ora 17:00, vor primi acasă vizita celor de la FC Bihor Oradea.
Antrenorul Alexandru Botos a declarat că va menaja mai mulți jucători din lotul de bază, însă se așteaptă la maximum de efort din partea celor care vor intra pe teren marți.
„Avem o săptămână aglomerată, așa că încercăm să ne gestionăm cu înțelepciune forțele. Programul nostru a fost dat peste cap de faptul că jucăm din trei în trei zile, iar două dintre aceste meciuri sunt în deplasare. Cu toate acestea, îmi doresc ca atât marți, cât și vineri să trimit în teren jucători proaspeți, care să poată da tot ce au mai bun. Unii vor rămâne acasă și se vor pregăti pentru meciul de vineri. Totuși, mergem la Sânmartin să câștigăm și vrem să mergem mai departe în Cupă” – a subliniat tehnicianul sătmărean.
Partida de marți din Cupa României va începe la ora 17:30 pe terenul comunal din Sânmartin, în timp ce confruntarea de campionat contra celor de la FC Bihor se va disputa vineri, de la ora 17:00, pe Stadionul Olimpia–Daniel Prodan. Biletele pentru meciul cu FC Bihor pot fi achiziționate online începând de marți, 5 august, ora 12:00. În această perioadă, până pe 10 august, vânzarea de abonamente este suspendată.
CUPA ROMÂNIEI, TURUL PRELIMINAR, ETAPA 2
Marți, 5 august, ora 17:30, Sânmartin, Terenul de fotbal comunal
CS Lotus Băile Felix – CSM Olimpia Satu Mare
Arbitru: Narcis Bodocan (Cluj-Napoca)
Asistenți: Claudiu Giorgiu (Cluj-Napoca), Mihai Cîrgea (Mihai Viteazu)
Al patrulea arbitru: Victor Fătu (Cluj-Napoca)
Delegat de joc: Roxana Beatrice Lasc (Chișineu-Criș)
Sub-Total
0,00lei
Total
sau Continua cumparaturile →