CSM Olimpia joacă sâmbătă pe terenul celor de la Ceahlăul

31 octombrie 2025

În etapa a 12-a din Liga 2, formația CSM Olimpia Satu Mare se deplasează sâmbătă pe terenul echipei aflate pe locul 17 în clasament, Ceahlăul Piatra Neamț, în încercarea de a obține puncte prețioase în lupta pentru evitarea retrogradării.

Ceahlăul, o echipă cu perioade mai bune în istoria sa, traversează acum momente dificile. După un început promițător de sezon – trei victorii, un egal și o singură înfrângere – gruparea din Piatra Neamț a adunat doar un punct în ultimele șase etape. Etapa trecută a cedat cu 3–1 în deplasare la Cisnădie, pe terenul celor de la Șelimbăr.

Situația CSM Olimpiei este însă și mai complicată. După unsprezece meciuri disputate, echipa sătmăreană are doar patru puncte, toate obținute în deplasare: un egal la Șelinbăr și o victorie la Buzău.

Antrenorul Alexandru Botos (Piri) se confruntă și el cu probleme de lot. Daniel Danu, Mircea Donca, Alexandru Sabău și Davide Popșa sunt accidentați și vor absenta de la meciul de sâmbătă, în timp ce Amine Ghazoini este suspendat.

CSM Olimpia are însă nevoie disperată de o victorie. După un start de campionat în care a suferit nouă înfrângeri în unsprezece partide, stafful tehnic speră ca echipa să rupă seria negativă și să înceapă ascensiunea către poziții mai sigure în clasament.

LIGA 2 CASA PARIURILOR, ETAPA 12

1 noiembrie, sâmbâtâ, 11:00, Piatra Neamţ, Stadion Ceahlăul

ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ – CSM Olimpia Satu Mare

Arbitru: Iuliana Elena Demetrescu (Râmnicu Vâlcea)

Asistenți: Viorel Dobre (Bukarest), Bianca Florea (Ploieşti)

Rezervă: Diana Mădălina Ungureanu (Plevna, județul Buzău)

Observator arbitri: Marian Deaconu (Ploieşti)

Delegat de joc: Bogdan Gheorghița (Vaslui)

Cosul tau

Sub-Total

0,00lei

Total

0,00lei

sau