Str. Petőfi Sándor Nr. 47, Satu Mare
Echipa de fotbal de la CSM Olimpia Satu Mare a obținut prima victorie în play-off-ul Ligii a 3-a, sâmbătă pe teren propriu, scor 2–1 cu CSM Sighetu Marmației.
După trei meciuri fără victorie, și cu un start ezitant de an, băieții antrenați de Cosmin Iuhas au demonstrat sâmbătă că atunci când joacă ca o echipă pot învinge orice adversar din serie și că pot spera la locul de baraj pentru promovare.
Meciul a fost unul de luptă cu momente bune de ambele părți, cu intervenții excelente ale portarilor și cu un ritm peste cel firesc la un meci de eșalon trei.
CSM Sighetu Marmației, echipa care ne-a luat șase puncte în sezonul regulat, a început excelent și a avut din start inițiativa. Mai mult, Alexandru Zaharie avea să deschidă scorul în minutul 18 după ce a trimis o torpilă de la 30 m direct în vinclul porții lui Toderean.
Treziți din pumni, Oanea & co au început să pună presiune pe adversari și să ducă jocul în terenul sighetenilor.
În minutul 27 șutul de la distanță al lui Cătălin Oanea a fost deviat de Alberto Brașoveanul și mingea a intrat în poarta tânărului goalkeeper maramureșan, Iosif Berințan (1–1).
Zece minute mai târziu, după un un-doi Zsiga Ervin și Gueye Mansour, senegalezul a pasat perfect în fața porții, Pop Nándor venit lansat a înscris din apropiere (2–1).
Repriza a doua s-a jucat pe contre. Zsiga, Mansour, Moussa Samake și Cosmin Zamfir și-au creat ocazii bune, iar de partea cealaltă Mensah și Guigui l-au evidențiat pe Toderean, portarul sătmărean, alături de Oanea fiind printre remarcații partidei de sâmbătă.
CSM Olimpia obține o victorie foarte importantă, și se distanțează din nou la cinci puncte de CSM Sighetu Marmației și ACSC Crișul Sântandrei.
Săptămâna viitoare se va disputa prima rundă al returului play-off-ului, băieții noștri având de luat o revansă în fața Crișului după înfrângerea suferită acasă cu două săptămâni înainte.
De remarcat noul echipament galben-albastru, unul elegant ce le-a purtat noroc băieților noștri.
Declarație antrenorului Cosmin Iuhas
„A fost un meci greu cu o echipă bună al campionatului, care a început partida cu un eurogol. Am avut puterea de a revenii, și un pic de șansă la primul gol al nostru, după care am reușit imediat să dăm și al doilea gol. Pe organizarea jocului, pe faza defensivă, și pe tot terenul am închis bine jocul, și am reușit să câștigăm un joc, o victorie și un moment pe care le așteptam de mult. Cred că avem potențial. Ne bucură această victorie, și că am reușit refacem o distanță considerabile față de locul trei. Este o victorie care-mi dă liniște. Îi felicit pe băieți că au crezut în ei. Au fost 3-4 săptămâni grele, pe care am încercat să le gestionăm cât mai bine, și să facem un meci bun și să obținem și o victorie. Cred că acesta este o nou început în care sper că vom putea să câștigăm și următoarele meciuri. Mai sunt șase jocuri, care contează fiecare.”
LIGA 3, PLAY-OFF, SERIA 10, ETAPA 3
CSM Olimpia Satu Mare – CSM Sighetu Marmației 2–1 (2–1)
Marcatori: Alberto Brașoveanu ’27 (autogol), Pop Nándor ’37, respectiv Alexandru Zaharia ’18.
CSM Olimpia: Patric Toderean – Alin Burdeț, Cătălin Oanea, Paul Copaci, Emanuel Negru, Pop Nándor, Zsiga Ervin (’80, Cosmin Zamfir), Viorel Chinde, Adrian Micaș (’64, Tudor Lucaci), Denis Lazăr (’64, Alin Ferenți), Gueye Mansour (’64, Moussa Samake).
Antrenor: Cosmin Iuhas
Sub-Total
0,00lei
Total
sau Continua cumparaturile →