Str. Petőfi Sándor Nr. 47, Satu Mare
CSM Olimpia Satu Mare a încheiat anul cu o înfrângere în etapa a XV-a a Ligii 3, pierzând pe teren propriu în fața liderului seriei a 10-a, Minaur Baia Mare, scor 0–2.
Echipa sătmăreană a avut un început bun de meci cu o prestație mai bună, dominând jocul în primele zece minute. Totuși Olimpia nu a reușit să creeze ocazii periculoase, iar Minaur a profitat de prima acțiune periculoasă, deschizând scorul: după un contraatac pe partea stângă, sătmăreanul Mircea Donca a centrat perfect în fața porții, iar Raphael Stănescu a înscris cu o lovitură de cap imparabilă (0–1).
CSM Olimpia a continuat să atace dar fără a pune în pericol poarta băimărenilor și la vestiare s-a intrat cu Minaur în avantaj.
Deși ne așteptam la un joc mai avântat din partea gazdelor, în speranța revenirii pe tabelă, după pauză, surprinzător, calitatea jocului a scăzut vizibil.
În minutul 56, Stănescu i-a oferit o pasă excelentă lui Donca, care venit de la limita offsideului a înscris dintr-o poziție ideală, ducând scorul la 0–2.
Olimpia nu a reușit să desfacă apărarea băimăreană, iar adversarii au avut și noroc, când, în minutul 80, torpila de la distanță a lui Vadim Calguher a lovit bara laterală.
Scorul final a rămas 0–2, iar CSM Olimpia încheie anul cu 8 victorii, 4 egaluri și 3 înfrângeri. Echipa ocupă în prezent locul 3 în clasamentul seriei, însă SCM Zalău, aflată tot cu 28 de puncte, mai are de recuperat două meciuri până la reluarea campionatului pe 1 martie.
Până atunci, echipa va intra în vacanță de iarnă, dar pregătirea pentru partea a doua a sezonului va începe în prima jumătate al lunii ianuarie 2025. În etapa a XVI-a, pe 1 martie, Olimpia va juca în deplasare cu nou-promovata Vulturul Mintiu Gherlii.
Declarație – Alexandru Botos (Piri), managerul echipei
„După un început bun și dinamic, adversarii au profitat de o greșeală în urma unui corner al nostru, au recuperat mingea rapid și au înscris. Am încercat să revenim până la finalul primei reprize, dar nu am reușit să marcăm.
În a doua repriză am trecut la un sistem cu doi atacanți pentru a egala cât mai repede, dar nu am luat deciziile corecte în fața porții adverse.
Nu ne-am dorit să intrăm în pauza de iarnă în aceste condiții; ținta noastră era să fim în primele două locuri, dar această înfrângere ne-a îndepărtat de obiectiv.
Le mulțumim celor care au venit astăzi să susțină echipa. Ne pare foarte rău că nu am reușit să încheiem sezonul de toamnă cu o victorie.”
LIGA 3, SERIA 10, ETAPA 15
CSM Olimpia Satu Mare – CS Minaur Baia Mare 0–2 (0–1)
Marcatori: Raphael Stănescu ’13, Mircea Donca ’56
CSM Olimpia: Miron Bogdan – Paul Copaci (’71, Cătălin Oanea), Abdoul Diomande, Florin Mureșan (’46, Mamourou Sanogo), Dorian Todoran, Vadim Calugher, Viorel Chinde, Alin Ferenți (’63, Samuel Șanta), Zsiga Ervin (’63, Alin Văsălie), Ionuț Zvunca, Marius Hosu (’71, Cosmin Zamfir).
Sub-Total
0,00lei
Total
sau Continua cumparaturile →