Str. Petőfi Sándor Nr. 47, Satu Mare
Judoka cu dublă legitimare la Clubul Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare și Clubul Sportiv Unio Satu Mare au obținut cinci medalii de aur la competiția internațională Cupa Orașului Carei.
Dintre elevii antrenați de Terely Mihály, Ramona Igna și Haljlák József s-au clasat pe primul loc Sorana Pal Igna (U10, 40 kg), Thiruvadi Alesszia (U12, 36 kg), Oroszi Stefánia (U12, 40 kg), Maya Dihenes (U14, 57 kg) și Szilágyi Emma (U14, +63 kg).
Tóth Zalán (U12, 42 kg) a obținut medalia de argint, iar Matei Gorbe (U12, 42 kg) și Erin Oros (U14, 48 kg) au urcat pe a treia treaptă a podiumului.
La categoria U12 Elias Borca (50 kg) și Vlad Iacoș (38 kg) au pierdut meciul pentru medalia de bronz, și s-au clasat la final pe locul cinci.
Pentru judoka de la CSM Olimpia-CS Unio vacanța de iarnă va începe doar peste o săptămână. În acest weekend o grupă va face deplasarea în Polonia, la un turneu internațional de tradiție în orașul Wolbrom, iar un alt grup va participa la o altă competiție cu tradiție, la Cupa Stânca Șoimilor de la Băile Tușnad.
Sub-Total
0,00lei
Total
sau Continua cumparaturile →