Str. Petőfi Sándor Nr. 47, Satu Mare
Echipa de fotbal de la CSM Olimpia Satu Mare va juca sâmbătă cel mai important meci de până acum din acest sezon . Băieții noștri vor întâlni pe teren propriu formația CSM Sighetu Marmației în ultima etapă din play-off-ul Ligii a 3-a și au nevoie de cel puțin un punct pentru a se califica, în premieră, la barajul de promovare.
Înaintea acestei confruntări echipa noastră se află pe locul doi al seriei 10-a, poziție ce duce în semifinala barajului pentru promovarea în Liga a 2-a.
Maramureșenii sunt la un singur punct distanță pe locul 3, deci, echipa noastră își păstrează locul la baraj chiar și cu un egal.
Între cele două formații a fost o luptă strânsă în play-off. De remarcat că în a doua parte a campionatului, în cele două meciuri jucate împotriva sighetenilor, CSM Olimpia a obținut patru puncte. În urmă cu o lună, pe terenul Stadionului Olimpia-Daniel Prodan băieții noștri au învins cu scorul de 2–1, iar în returul de la Sighet, în 3 mai CSM Olimpia a obținut un punct în meciul disputant pe terenul Stadionului Solovan, scor 2–2.
Echipa noastră e neînvinsă în ultimele 4 meciuri, dintre care 3 în deplasare.
În semifinala barajului pentru promovarea în Liga a 2-a se califică primele două echipe din fiecare serie.
În semifinală ocupanta locului 2 din seria a 10-a va întâlni căștigătoarea seriei a 9-a, respectiv CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud. Primul meci se va disputa miercuri, pe terenul formației de pe locul 2, iar returul sâmbăta 25 mai , la Bistrița.
LIGA 3, PLAY-OFF, SERIA 10, ETAPA 9 (ULTIMA)
Sâmbătă, 18.00, Stadion Olimpia-Daniel Prodan, Satu Mare
CSM Olimpia Satu Mare – CSM Sighetu Marmaţiei
Arbitru: Mihai Motan (Târgovişte)
Asistenți: Doru Zamfir (Slatina), Alexandru Iftime (Buftea)
Delegat de joc: George Valentin Gîdea (Bucureşti)
Observator arbitri: Alexandru Rojneai (Alba Iulia)
Sub-Total
0,00lei
Total
sau Continua cumparaturile →