Pentru al doilea an consecutiv, Adrian Dabija a câștigat Cupa României la spadă

19 octombrie 2023

Spadasinul Clubului Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare, Adrian Dabija a câștigat, pentru al doilea an consecutiv Cupa României.

Competiția națională a adunat la Craiova 75 de spadasini, iar în ierarhia finală, în primii 16, CSM Olimpia Satu Mare a dat cinci sportivi.

Dabija a câștigat competiția fără drept de apel, acesta reușind să se impună în toate cele unsprezece asalturi, până la cucerirea trofeului.

Campionul național la categoria U23, Alex Oroian nu a reușit să prindă podiumul, fiind eliminat în sferturile de finală de Alin Sbârcia (CSU Craiova) cu scorul de 15–11. În același tur Szép Márton a fost la o tușă de a intra în primii patru, însă la final Mihail Oprea (CSU Craiova) s-a impus, la limită, cu scorul de 15–14.

De altfel, Szép Márton l-a eliminat pe tabloul de 16 pe coechipierul său mai tânăr, Anton Cîmpan (15–12). În același tur Mézinger Márton a fost eliminat după un asalt echilibrat de Alexandru Stoica (CS UNEFS București), scor 15–12, cel care avea  să fie, în finală, adversarul lui Dabija.

În clasamentul final Dabija a terminat pe primul loc, Oroian pe 6, Szép pe 7, Mézinger pe 9, iar Cîmpan pe 11.

Joi au mai urcat pe planșă în culorile CSM Olimpia, Tudor Surducan, eliminat pe tabloul de 32, și Szabó Szabolcs eliminat în primul tur.

Competiția continuă vineri, cu concursul pe echipe iar CSM Olimpiei, deținătoarea trofeului e principala favorită.

Cosul tau

Sub-Total

0,00lei

Total

0,00lei

sau