Președintele CSM Olimpia, Muresán István l-a premiat după o carieră sportivă impresionantă, de 25 de ani

24 noiembie 2024

După o carieră impresionată întinsă pe parcursul a 25 de ani, judoka Samel Lorand a decis că a venit momentul retragerii din activitate.

Samel Lorand e considerat a fi cel mai de succes judoka sătmărean din ultimele două decenii . Acesta  a concurat de-a lungul carierei sale doar pentru cluburile din orașul său natal iar ultima medalie a carierei a cucerit o chiar acasă,  în Sala de Sport Ecaterina Both când  a obținut argintul în cadrul Cupei României, în categoria de greutate de 100 de kilograme.

A început să practice judo în 1999, la vârsta de 8 ani, la AS Voința, sub îndrumarea antrenorului Kecskés György. În 2007 a schimbat clubul și a ajuns la CS Unio, în „mâinile” antrenorului Terely Mihály. De atunci au lucrat împreună și au acumulat succese. Din 2014, a devenit sportiv al clubului CSM Olimpia, dar a continuat să colaboreze cu Terely  „Öcsi bácsi”.

A devenit campion la toate categoriile de vârstă, iar la categoria U20 a câștigat Cupa Europei la Paks, Ungaria. De altfel, în această categorie de vârstă, s-a numărat printre cei mai buni zece judoka din Europa.

La categoriile U18 și U21, a fost campion Balcanic, iar la seniori a câștigat de trei ori medalia de bronz în cadrul Cupei Europei. A participat la Campionatul European și la Cupa Mondială pentru seniori.

În semn de recunoaștere a carierei sale bogate și pline de succes, Sámel Lóránd a fost premiat într-un cadru festiv, la a 27-a ediție al Cupei Unio, de către Muresán István, președintele CSM Olimpia, și Terely Mihály, care i-au oferit o plachetă de apreciere sportivului nostru de excepție.

Sámel este căsătorit, iar împreună cu soția sa, Kinga, au doi copii: Emma și Áron. Este militar angajat în Batalionul 52 Geniu din Satu Mare, unde face parte, printre altele, din comisia de examinare.

 

Cosul tau

Sub-Total

0,00lei

Total

0,00lei

sau