Str. Petőfi Sándor Nr. 47, Satu Mare
După o pauză de două săptămâni, sezonul regulat al Ligii 2 se va relua cu meciurile etapei a 14-a. CSM Olimpia Satu Mare joacă în deplasare sâmbătă, de la ora 11:00, pe terenul celor de la Gloria Bistrița.
Echipa sătmăreană se confruntă în continuare cu o criză de puncte: deși în ultimele partide jocul a arătat o ușoară îmbunătățire, rezultatele continuă să lipsească, iar cu doar 4 puncte Olimpia închide clasamentul. Problemele sunt accentuate și de situația lotului, care rămâne incomplet. Davide Popșa, Vadim Calugher, Adrian Pop și Pintér Bence nu fac deplasarea din cauza accidentărilor, iar prezența lui Alexandru Sabău și Mircea Donca este incertă, cei doi nefiind încă recuperați sută la sută după problemele medicale anterioare.
Totodată, clubul a anunțat rezilierea amiabilă a contractului cu atacantul Magyari Szilárd. În plus, au părăsit echipa și doi jucători care nu au prins lotul în acest sezon de Liga 2: portarul Darius Văduva și fundașul Mario Aioanei.
„Nu stăm bine cu lotul, dar vom face tot posibilul să scoatem maximum din acest meci”, a declarat antrenorul Botos Sándor (Piri).
Gloria Bistrița ocupă în prezent locul 19, cu 2 victorii, 4 egaluri și 7 înfrângeri. Pe teren propriu a adunat opt puncte: 1–1 cu Afumați, 2–2 cu Tunari, 2–1 cu Dinamo și 3–1 cu Chindia Târgoviște. În ultima partidă jucată acasă, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 1–0 la Bistrița, iar apoi Gloria a pierdut cu 3–1 în deplasare la Șelimbăr.
Pentru suporterii sătmăreni poate oferi un strop de speranță faptul că toate cele patru puncte ale CSM Olimpiei au fost obținute în deplasare.
Cele două echipe se cunosc bine: în sezonul 2022–2023 de Liga 3 s-au întâlnit de cinci ori – în sezonul regulat, respectiv în play-off. Bilanțul Olimpiei a fost atunci de 1 victorie, 1 egal și 3 înfrângeri, cu un golaveraj de 3–6. În meciurile jucate la Bistrița, gazdele s-au impus cu 1–0, respectiv 3–2.
LIGA 2 CASA PARIURILOR, ETAPA 14
22 noiembire, sâ,bătă, 11:00, Bistrița, Compelxul Sportiv Jean Pădureanu
Clubul Sportiv Gloria Bistrița – CSM Olimpia Satu Mare
Arbitru: Cristian Vîrgolici (Brăila)
Asistenți: Răzvan Tudor (Bucureşti), Daniel Ichim Cristi (Brăila)
Arbitru rezervă: Narcis Bodocan (Cluj-Napoca)
Observator arbitri: Mircea Ciglenean (Cluj-Napoca)
Delegat joc: Mircea Bucur (Târgu Mureş)
Sub-Total
0,00lei
Total
sau Continua cumparaturile →